Intro zi m-am îndrăgostit de o frunză.
Îmi amintea de vioara de deasupra dulapului,
Din lemn.
Sau poate dragostea îmi amintea de sunetul corzilor întinse,
Şi ciupite din când în când, la momente perfecte de timp,
Pe care nimeni, însă, nu le avea scrise undeva – Erau pur şi simplu acolo.
Ca şi stelele.
Ca în noaptea aceea în care priveam cerul,
Şi descopeream sisteme solare,
Pe care le puteam admira, fără să fim deranjaţi
De razele soarelui – Care ucid.
Toamna, nu mai era la fel, deşi am păstrat-o în sertar,
Intro carte.
Poate că nu am ales bine cartea.
Dar frunza era tristă şi nu se mişca…
Am strâns-o în mână şi am lăsat-o să zboare.
Intro zi voi zbura şi eu.
